Peste 500 de tineri ieșeni au participat la Întâlnirea Anuală a Tinerilor din Protopopiatele Ieșene

Arhiepiscopia Iașilor Mai 11, 2026

Slujba a fost oficiată de părinții protopopi, responsabilii de tineret și părinții moderatori, sub protia părintelui arhim. Nicodim Petre, consilier al Sectorului Misiune. Tinerii au dat răspunsurile la strană și, cu binecuvântarea duhovnicului, s-au împărtășit cu Sfintele Taine.

Invitatul acestei ediții a fost părintele profesor Constantin Necula. Acesta a fost alături de tineri și la ITO 2017, când le-a vorbit pe tema „Tânărul în căutarea libertății”, dar și la ITOM 2023, când au aflat ce presupune arta de a dărui și care sunt binefacerile generozității. Fiind un bun prieten al tinerilor, părintele nu a refuzat niciodată o invitație atunci când timpul i-a permis să fie alături de ei sau, mai bine spus, și-a făcut timp chiar și atunci când programul său nu era tocmai pregătit pentru aceasta.

Conferința tematică a fost susținută de părintele Constantin la Palas, în sălile Vivaldi și Chopin. Vă lăsăm mai jos câteva gânduri ale părintelui:

  • Cei mai de preț oameni sunt criticii de calitate.
  • Când ne întrebăm într-o relație „cât dăm și cât primim”, atunci nu mai este dragoste, ci contabilitate.
  • Iubirea se câștigă prin smerenie, dar nu se menține prin umilință.
  • Cei mai buni prieteni sunt cei care te apără de tine însuți.
  • Oamenii importanți din viețile noastre nu se văd întotdeauna. Îi descoperim spre finalul vieții.
  • A te iubi înseamnă a fi exigent cu tine.
  • Când nu mai știi încotro te îndrepți, adu-ți aminte de unde vii.
  • Un om liber este cel ce stăpânește adevărul în aceeași măsură în care adevărul îl stăpânește pe el.
  • Cel care nu te-a cunoscut îți va susține toate ideile, chiar și pe cele rele, în timp ce iubirea înseamnă, în primul rând, recunoaștere și cunoaștere.
  • Reciprocitatea înseamnă să dăruiești mai mult decât celălalt.

După cuvântul de început și dialogul cu părintele Necula, tinerii, ajutați de moderatori, au încercat să își însușească câteva repere ale prieteniei adevărate. Aceștia au discutat atât despre modele din viața de zi cu zi, cât și despre exemple de prietenii și relații întâlnite în parabolele biblice. Sesiunea de concluzii a avut loc tot pe grupe, fiecare dintre tinerii participanți având ocazia să enunțe câte un gând cu care a rămas și o idee pe care o va pune în practică de aici înainte atunci când vine vorba despre o nouă relație.

Sesiunile de lucru au fost găzduite de Școala Gimnazială „Otilia Cazimir” din Iași.

(Elena Strahotin - Voluntar al Departamentului Misiune pentru Tineret)

 
 

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri